* Roxana Eichel - frica
* Roxana Eichel - a început să capete forma mea
* Roxana Eichel - drowsy
* Andrei Ruse - fast parents (fast food #1 )
* Andrei Ruse - fast sleep ( fast food #2 )
* Andrei Ruse - fast identity / fulga ( fast food #3 )
* Andrei Ruse - fast personal god ( fast food #4 )
* Andrei Ruse - fast beauty / popcorn ( fast food #5 )
* Olga Ştefan - anorexie
* Adrian Suciu - Oameni vii
* Adrian Suciu - Fals tratat despre suflet
* Adrian Suciu - O limbă aproape uitată
* Ionuţ Radu - ****
* Ionuţ Radu - Repetat primul strigăt devine lizibil
* Ionuţ Radu - Eva s-a născut în interiorul unui vis de-al lui Dumnezeu
* Miki Vieru - Haiku'uri

frica

de Roxana Eichel

frica rămâne mereu aici în spatele uşii mărunţită alburie

ca bucăţelele de unghii care sar din foarfecă pe podea

încă o zi în care ne înfundăm gurile cu pansamentele tăcerii

cu delicatele batiste umede şi răcoroase care şterg urmele de celălalt

oricât de încrâncenate ar fi în fiecare obraz

avem piele obosită şi pofte care nu mai trec de ea

doar atingerea ta grăbită ca un metrou care dispare în tunel

doar mâna ta care strânge în acele momente când avem ceva la fel

atât de puţine lucruri mai întrerup durerea asta

ca o furculiţă pe care nu mai poţi s-o scoţi din carne

ca o uşă definitiv blocată

vorbim cu rânjete strălucitoare de lucrurile care îmi fac rău

ca şi cum am prezenta unui copil din orfelinat poze cu noi

şi părinţii noştri în sute de ipostaze fericite

sute de imagini care râd convulsiv şi mă arată cu degetul ca pe o boală caraghioasă

şi niciun sens care să poată înveli toate astea

toate trenurile după care alergi toate tramvaiele în care te urci fără bilet

toate cărţile abandonate toată goana de a ajunge undeva

în spatele unei uşi să te ascunzi să te poţi îngrozi în voie de tot ce-i afară

să te plângi de absenţele cu forme ca de ou pictat gol pe dinăuntru

să construieşti bariere înalte din ceşti de cafea să-ţi îngropi mâinile în scrumieră

frica îşi ţese înainte lenjeria de pat peste corpul meu

peste toate lucrurile acelea dintre noi care au ajuns atât de sus

încât nu le mai putem ţinti cu nimic privim cum se îndepărtează

ca nişte baloane colorate la înălţimi absurde

frica împânzeşte tot de jos până sus

vorbim mult iar ceea ce spunem desenează figuri geometrice perfecte

tu întotdeauna vei face linia care închide triunghiul

povestim cum să mergi în voie pe lângă ordinea prestabilită ca o chiuvetă înfundată

cum să faci obiectele să te asculte

cum să nu poţi explica de ce unii oameni intră liber

şi violent ca un parfum bărbătesc în viaţa ta transpirată

şi efectiv nu mai există desprindere din asta

toate sticlele pe care le-am spart n-au reuşit s-o alunge

şi-mi trimite impasibilă şi nevătămată în spatele uşii

toate cuvintele tale pentru celelalte femei

sunt aceleaşi cuvinte de pe coapsele mele sunt aceleaşi

pâlpâiri de brichetă către ţigările lor

e acelaşi zâmbet omniscient

frica e aici ca un poem împotmolit într-o minte beată

ca o buruiană sufocând florile noastre preferate

şi niciun sens care s-o poată stârpi

a început să capete forma mea

de Roxana Eichel

începe aşa: îmi aşez sacul de dormit pe gresia albăstruie în baie. pe întuneric.

îmi aprind un kent lung. îmi aşez telefonul pe un şerveţel

folosit. mă întreb cine va intra primul peste mine

de altfel dumnezeu e cel care vede întotdeauna pe gaura cheii dacă te masturbezi

pentru necunoscuţi mă pot prezenta alternativ

un morman de tăceri/gemete/fumuri dintr-un kent lung

de data asta cu ceafa puţin încordată pur şi simplu privesc în sus

e acolo

o singurătate albicioasă care a căpătat forma mea

coboară lent în cadă lasă aburul să-i dea ameţeli ca o infuzie

cu suflete de morţi

câteodată are destul curaj

să intre în camera mea să ia nişte pastile roz cu o gură de bere răsuflată

deschide fereastra zâmbeşte micilor păienjeni roşii de pe pervaz

şi totul îi spune welcome to ploieşti the city of manifold wonders

aici zilele săptămânii îşi întind pe tine trupurile vlăguite bătrâne

ca nişte fâşii de ciorap de damă cu care leagă bunică-ta borcanele cu zacuscă

aici vitrinele cu lichidare de stoc îşi cască gurile fără dinţi să-ţi înghită

sânii picioarele în ţoale cu sclipici

aici priveşti în sus şi vezi I inimioară portocalie Ploieşti

ca o brichetă care-ţi pârleşte genele

noaptea poţi umbla pe străzi cu ochi de căţea turbată nu vei găsi pe nimeni

deocamdată însă aici

totul are sfori şi curele la încheieturi

ca-n the lonely grave of paula schultz

ştiu că e cald prin oraş a început să se răspândească duhoarea de pisici moarte

dar eu stau aici ca un peşte fără solzi

ca o bibliotecă goală

mă obişnuiesc cu mine cu amorţeala cu aerul rece care intră pe sub uşă

vor desface fermoarul

va fi ca atunci când descoperi o ciocolată cu alune uitată în frigider

nu tocmai expirată doar acoperită de o peliculă albicioasă

drowsy

de Roxana Eichel

ca o idee cu care nu se întâmplă nimic

ca un animal bătrân care are nevoie de

un roi de claxoane ca să se dea la o parte

alene din mijlocul drumului

ca un sărut între fiinţe leşinate

ca toţi oamenii rostogoliţi dintr-o dată pe străzi la 7 dimineaţa

înlemnind puţin la semafoare

trunchiuri strâmbe de copac care aşteaptă fremătând

securea

numărând în cor cu voci plate

secundele până la verde

şi la fel cu toate astea suntem

în zile ca un fier de călcat netezind cearşafurile boţite

din mintea noastră deversând în continuare

peisaje cu linii drepte ca un bărăgan

acum e devreme acum e târziu ne comparăm

în silă noţiunile proporţiile de răbdare de nervi

şi tot ce trăim devine cumva zemos-plutitor

ca gălbenuşul într-un ou fiert moale

e în aer ceva

ce ne absoarbe viaţa din toate întâmplările

le scufundă le surdinizează

la fel cum somnul din zori ignoră orice alarmă

te împiedică să te întinzi după ceasuri

şi ziua se scurge ca o îngheţată care se topeşte în paharul de plastic în timp ce

te gândeşti la orice altceva te gândeşti cu ce seamănă harta bucureştiului lipită în metrou

cu o frunză cu un fulg de zăpadă monstruos cu un peşte acoperit de ţepi

şi e bine să trăieşti dedesubt neatins

fiindcă nu cunoşti semnele de circulaţie

îţi scapă sensul noţiunilor tehnice nici nu eşti de aici

din lumea asta plină de cariere de succes

e bine aici deşi fiecare din noi e căldicel nimeni

nu ne scuipă nu ne leapădă

suntem marfa dintr-un magazin de produse ieftine

ce par totuşi scumpe

şi orice apropiere poartă eticheta

„ar putea fi oricine altcineva”

ca o inimă diformă care bate de sub asfaltul de bucureşti

fast parents ( fast food #1 )

de Andrei Ruse

la înmormântări oamenii sunt bucăţi de carne
care apar şi dispar
mâinile prietenilor pe umeri
sunt bucăţi de carne pe alte bucăţi de carne

oamenii de fapt se gândesc la ai lor
se sperie
şi se prefac politicos că sunt trişti

ca atunci când silviu a-ngropat-o pe maică-sa
şi eu
atent la detaliile poetice ale cimitirului
la respiraţiile groparilor
la privirile lor
studiind atent coroanele ornamentele
gropile
mă gândeam la mama

era acasă probabil atunci
făcea curat
sau se uita la seriale stupide pe axn
şi era bine asta

aveam nevoie să o ştiu aşa
acasă
în ipostaze stupide

cum am nevoie să apuc să-i văd ridurile
să apuc să aud când îmi poceşte numele
şi se chinuie să şi-l amintească

sunt simple necesităţi
la fel cum
trebuie să ştiu că odată se va certa cu vreun tembel în tramvai
ca să-i lase locul
că va căuta pieţele cele mai ieftine
şi în loc de genţi va avea sacoşe de rafie uzate

am nevoie ca ea să îmbătrânească frumos
să fie la curent cu schimbările politice
cu zodiacul săptămânal de care mă va atenţiona

să nu-mi înteleagă generaţia şi să mi-o acuze
de toate bolile

la fel cum am nevoie
de weekendurile în care voi trece
să văd dacă e bine să văd dacă-i lipseşte ceva
weekendurile în care să-i las nepoţii pe cap
şi să ştiu că sunt răsfăţaţi
plimbându-se prin toate parcurile
înfulecând din toate dulciurile

m-am gândit atunci
că ştiind toate astea
voi apuca să-l văd pe silviu zâmbind la o înmormântare
şi carnea lui caldă pe carnea mea caldă
mă va face să mă iert
de egoismul de a mă gândi la mama
când se cobora în pământ sicriul altei mame

fast sleep ( fast food #2 )

de Andrei Ruse

dorm mult prin maşinile ratb

în orice traseu

îmi caut loc într-un colţ mai ferit

sau mai aglomerat cât să-mi fie cald

îmi las capul pe geamul jegos

şi mă gândesc

în câte feluri aş putea salva planeta literatura

număr staţiile cu ochii închişi

ştiu mereu unde sunt

ştiu şi ce fac oamenii

după zgomote

simt dacă se uită sau nu la mine

stau cuminte pe scaunul meu de plastic

tremurând de frica de a ajunge-acasă

de frica somnului de noapte

care a devenit un coşmar

în patul meu mă trezesc tot mai des transpirat

crezând că n-am numărat bine staţiile

că am ratat drumul

şi nu mă mai pot întoarce

fast identity / fulga ( fast food #3 )

de Andrei Ruse

*

ştiu că voi ajunge într-un paradis

plin de cereale amestecate cu fulga

eu nu cred în pământul lor

nu mă întorc în noroiul ăla amestecat

cu sânge cu flegme

cu rădăcini slăbite de e-uri

de plastic de suplimente cu ură cu foame cu frustrări

orgolii şi disperări sentimentale

eu nu vin de-acolo

pe mine m-a născut mama

în spitalul pantelimon în salonul unde

nimeni nu credea în ipocrizia fericirii

nimeni nu avea dumnezei de plastelină sau de israel

şi nimeni nu credea că ceauşescu o să cadă

*

buletinul mi l-am făcut ca să-mi ţin minte numele

să am un fel de cod de bare

pentru care să plătesc

amenzi facturi regrete

*

de scris m-am apucat apoi

pentru insomnie

pentru o bursă nesperată în irlanda

şi pentru femei frumoase

*

în cartierul unde acadelele au trăgaci

şi binele umblă cu vestă antiglonţ

femeile sunt ca un biberon colorat

umplut cu lapte

de vacă

fast personal god ( fast food #4 )

de Andrei Ruse

sunt un bărbat urât

cu mâini şi vise frumoase

ştiu asta

la fel cum ştiu că

nu am suportat niciodată ornamentele de plastic

coperţile de plastic

florile de plastic

la fel cum ştiu că

am satisfăcut şi am dezamăgit toate femeile

le-am iubit le-am scris versuri

le-am înjurat le-am lovit sau le-am lăsat baltă

în aceeaşi măsură

am cicatrici şi coşmaruri care-mi spun

că uneori am greşit mult

dar ştiu şi asta

la fel cum ştiu că

niciodată nu l-am minţit pe dumnezeu

când cu aceeaşi mână cu care mă rugam lui

mă masturbam

atingeam vagine pufoase

plantam vişini în curte

sau loveam ţiganii care încercau să-mi fure demnitatea

seara în cartier

când mă întorceam îndrăgostit

de la vreo întâlnire importantă

dumnezeu ştie că m-am arătat gol

cu aceeaşi mână murdară cu care am ucis

cu aceeaşi cu care scriu poezie

aceeaşi în care am ţinut copii

testamente cuţite romane

şi nici el nu m-a minţit pe mine

lăsând concertele nirvana şi bombele nucleare

să stea în aceeaşi ţară

dar ştiam şi asta

fast beauty / popcorn ( fast food #5 )

de Andrei Ruse

frumuseţea poate sta

sub sânul unei ţigănci care alăptează

într-un troleu

sufocat de oameni plictisitori

întorcându-se goi acasă

idei mărunte

planuri

şi alte lucruri foarte importante pentru umanitate

m-am simţit vinovat

că m-am excitat din cauza ei

/ dar atât am putut să fac

sfârcul ei groaznic

brun

muls de un copil minunat

se mărea cu cât îl priveam / obsedat

se umfla în tot felul de forme ciudate

şi se-auzea ca floricelele de porumb

făcute acasă

pocnind în tuci

de nerăbdare sau de durere

anorexie

de Olga Ştefan

singurele lucruri

care mai îmi plac sunt   manechinele din plastic şi armătură de fier

îmi muşc pieliţa dintre index şi degetul mare

ca să înceteze să-ţi pese de tine

şi de instinctele tale primare trebuie să iubeşti foarte mult

iar loving yourself is like loving a dead.

***

încetul cu încetul

conturul mi se contractă şi spaţiul pe care-l ocup se restrânge.

cred că şi în mine curg robinete de spaimă.cred că şi

eu am dreptul să spun   somebody stop this.

acum străzile pe care te plimbi miros exact ca mine

a transpiraţie diluată cu spary şi a fată nedorită singură pentru totdeauna

în mijlocul lumii o baltă de untură

***

e îngrozitor să n-ai cu ce să scrii şi mai ales

pentru cine. te îndeşi sub plapumă ca un pui congelat

într-o pungă oranj te simţi apăsată de corpurile rubiconde ale

alimentelor interzise îţi tai rondele de morcovi

modificaţi genetic. talia sfârtecată de foame

şi stomacul ca o cârpă de şters praful rămân contururile

rigide ale timpurilor amare.

sâmbetele când mama te plimbă prin piaţă

rămân numai mici umflături în pielea groasă şi umedă

a nefericirii cu care priveşti acele cântarurilor într-un dans

din ce în ce mai scurt. înaintezi până spre cifrele monstruoase

ale urâţeniei şi refuzului.

cu plapuma pe cap compilezi nişte rugăciuni şi-ţi strângi ochii

VEI FI CEA MAI FRUMOASĂ FATĂ DIN ........................

***

alerg şi nu ştiu după cine. demian mi-a sărutat deja fiecare centimetru de piele aspră

găurită de pureci şi de singurătate. alerg şi nu ştiu după cine.

alerg pentru tendoanele mele îngropate în bucăţi groase de gelatină

alerg după frumuseţea actriţelor care-mi zâmbesc din posterele nopţii.

dragostea se gudură pe lângă mine ca un câine de restaurant. miros a plastic ars şi a mucegai

în tine, urâto, barbiebride

păpuşa dezmembrată loveşte din nou

***

these years love ain't in the list îmi inund timpanele

cu idei dospind de masochism

ştiu că tot ce-mi doresc e să ies cu Cineva

iar nu cu fetele astea şterse şi greu de înţeles

ca nişte formule matematice

peste care elevul de seviciu îşi trece palma

stranietatea gesturilor mele venite ca pe bandă

cumva în ciuda încercărilor eşuate de a-mi camufla

frica de a-mi înălţa pomeţii într-o grimasă convingătoare

se proiectează pe zidurile în faţa cărora mă opresc să-mi trag răsuflarea şi

totul decurge ca într-un film mut când pe peretele alb

al cinematografului

se văd numai umbrele unor mâini devenite brusc fluturi

sau capete de lupi.

***

cu mâinile în jurul taliei mimez o îmbrăţişare bine-meritată

am slăbit destul încât să-ncap în jeansii dintr-a 5a

am întâlnire cu un băiat dintr-a 12a

o lamă gilette se plimbă de-alungul pulpelor

mă gândesc la bărbaţii masacraţi în siberia

la toţi bărbaţii schilodiţi pe viaţă şi la feliile de pâine

pe care o femeie destul de tânără le înghite ca pe pastilele

împotriva uitării. şi eu sunt o fiică a acestor războaie

le-am moştenit mirosul   scârţâitul zăpezii.la fiecare zâmbet alburiu

ca un os pe care-l priveşti cu stupoare

ieşind dintre învelişurile de carne printr-o rană vindecată atât cât

nu mai poate să doară.

compostez cu dinţii biletele false ale fericirii

buzele tale gâtul tău încheieturile şi cartilagiile

sunt şi eu o fiică a acestor conflagraţii cu statistici neverosimile

întinsă pe pat îmi relaxez fiecare muşchi, da demian,

 ştiam   că adevăratele răni

 nu se vindecă sub pansamentele dragostei

***

mă gândesc la femeile care-şi promit degeaba dragostea eternă

la fetele care-şi iau o slujbă ca să poată hrăni stomacul atrins de ulcer

al acestei iubiri pline de mofturi. îmi palpez şoldurile şi coapsele

n-am cui să promit lucruri mari îmi golesc stomacul

până ce leşinul e un altfel de a-mi comunica „gâdurile şi sentimentele”

resturi neînghiţite îmi încadrează silueta

cred că sunt o singuratică şi

 atât.

un om care-ar putea să urle la lună.

Oameni vii

de Adrian Suciu

cunosc un miliardar excentric din sighet
vinde cartoane şi caută oameni vii

el spune au murit mulţi pe-aici
ar fi echilibru dacă aş găsi unul viu de fiecare mort
numărat

el găteşte pentru poeţi
şi le sponsorizează cărţile

la firma lui mîngîie facturi femei cu degete subţiri
dulci ca poemele scrise în apnee
ele sînt supravegheate de doi moşi înţelepţi
dintre care unul a fost securist

el spune e greu
sînt puţini vii
el o spune
cu aerul înduioşat cu care semnează contracte
şi acceptă felaţia secretarei

el e singurul înger cu cont în bancă
pe care îl ştiu

Fals tratat despre suflet

de Adrian Suciu

Trupul poartă boli înăuntru.

Dacă eram femeie, măcar îl scăpam
de singurătate şi-i dăruiam un fiu...

Dar dragostea n-acoperă trupul. (Din gura
mamelor plecate se preling umori neplăcute privirii. Ori
stau atît de-ngheţate-ntre crini încît fiii lor
detestă crinii pentru restul vieţii.)

Uneori, trupurile se ating între ele
şi produc acea premoniţie a morţii
pe care ignoranţii o numesc sex.

Rareori, haina prea largă şi nemernică
e locuită de cineva. 

O limbă aproape uitată

de Adrian Suciu

De cîteva toamne,
scriu într-o limbă aproape uitată,
la ţărmul mării căreia ei îi spun neagră.

Nu-mi regret neputinţa: mulţumită ei,
pot savura în voie băile aspre
săvîrşite asupră-mi de tinere
ale căror sfîrcuri le sug doar pentru
gustul sîngelui străin.

Mi-a înţepenit încheietura. De-aceea
rîndurile aşternute acum au solemnitatea soldaţilor beţi.
Dacă plîng, ei mă şterg deîndată
cu pînze mirosind a copil adormit.

Lumea s-a obişnuit cu plecarea mea
îndelung amînată. Nu am vreo durere
şi nu vreau să înţeleg pe nimeni. Cîndva,
nu s-a întîmplat nimic - acela a fost
cel mai important eveniment
de la moartea zeilor încoace.

****

de Ionuţ Radu

Dacă aş fi fost mag

aş fi urmărit deplasarea stelei pe un cer întors cu faţa spre centru

aş fi sesizat valurile produse de trecerea prea aproape de eu

a cometei.

Ochiul meu încă nu a atins realitatea cu mâna

în pelerinajele sale a întâlnit doar amintirile păstrate în exterior.

Trecerea cometei prin apropierea numelui meu

sau al altuia

este egală cu o schimbare la faţă.

Repetat primul strigăt devine lizibil

de Ionuţ Radu

Văd zmeul plângând cu lacrimile fiecărei victime

face penitenţă in faţa zilei a şaptea,

cea mai apropiată peşteră este sinele său

poate cumpăra non-stop de la intrare aur, smirnă şi tămâie...

nu avem loc în afara propriului destin.

Nu s-a culcat

aşteaptă dedicaţia mea

din care să citească rugăciunea de seară,

plăteşte poeţii cu ziua

să construiască mari ziduri chinezeşti

pentru a nu fi nevoit să meargă mai departe.

Pe spatele cuvintelor

reeduc zmeul prizonier propriului suflet,

udat parţial de schimbarea la faţă a apei

îl învăţ să folosească sinele ca semn de carte.

Cu nuiaua de alun

fântânarii au detectat apă curgătoare în interiorul poetului.

Eva s-a născut în interiorul unui vis de-al lui Dumnezeu

de Ionuţ Radu

1 Muzei culcate pe spate îi dezgolesc un singur poem...

2 Cu inima ataşată fiecărui deget

poetul îi mângâie sufletul, sânul, gândurile...

după ce i-a dezgolit un poem

şi au făcut dragoste şi

a aflat că memoria raiului poate fi locuită.

După prima noapte de dragoste cu sufletul muzei

a descris interiorul visului lui Dumnezeu în care s-a născut Eva.

„3 Când Dumnezeu s-a trezit

a umplut cu pământ conturul visului

şi visul a început să se deplaseze (spre El).

( Dumnezeu a văzut-o primul pe Eva goală).

4 În primele nopţi ale călătoriei

când Adam încă mai visa unele din visele lui Dumnezeu (cu întârzierile inerente datorate diferenţei de fus orar)

Eva făcea dragoste şi cu îngerul ei.

În patul conjugal

se întâlnesc două istorii,

se pierd unul pe celălalt în acelaşi

pentru ca dimineaţa

fiecare (istorie) să-şi găsească noua inimă mai aproape de piele.”

Haiku'uri

de Miki Vieru

laleaua noastră albă

          un pumn de zăpadă înflorit

pe depărtarea albastră stîncoasă, prăvălită

         a atriilor

chiar la noi în balcon

ştii, Cela, ce zbaturi ale vînturilor sînt norii

     din deasupra tîrgului ploii

roţi de meduze, stranii deşirări...

zgîrii la uşă

       plopul tremurînd

îmi sabotează scîncetul

îşi comandă o cafea fierbinte

          nisipul

sub copitele unui trăpaş

mesteceni aurii

           umbra ermitului oriental

          hrană pentru cireş

blînd şi surîzător apusul

     înghesuiam estuare în suflet

le răsuflam spre ceruri

încîlcisem culori reci

  pe forma spontană

           a inimii

ea suspina mersul între mesteceni

îmi e dor de o Ela a sunetului vital,

de cea a unui frumos rîs în trepte

sinonim cu orogeneza

şi drumul se năruie

dar încă o respir!

plutesc pe undeva printre meduze

   din al treilea cer

şi cred k te iubesc