editor: Sorin-Mihai Grad  |  redactor-şef: Ştefan Bolea    ||    EgoPHobia #7 | august '05
e-revistă culturală fondată în iunie 2004 ................ apare la începutul lunilor pare din an

Ştefan Bolea

The Rise of Aaliah, Phalopolis, Fire Walk With Me

Wislawa Szymborska
[traducere: Axel Lenn]

Sfârşit de secol, Chinuri, Punct şi de la capăt, Utopia, Opţiuni

Daniel Sur

cristinaC, silviaM

Irina-Roxana Georgescu

Colaj [fragmente]

Robert Mândroiu

Instantanee cu gesturi surpate, Vagabond Ón libertate

Lavinia Branişte

În spatele lor

Alex. Sigartău

gringo, cititorul

Marin Malaicu-Hondrari

Zborul femeii pe deasupra bărbatului, Şarpele viitorului

Bogdan Gagu

Despărţiri IX, Despărţiri V


The Rise of Aaliah

Ştefan Bolea

eu mă trezesc primul din acest spital
când pun ţigara între buze
şi apare cineva cu bricheta
privighetoarele îmi cip.ciripesc
în alfabetul morse
ca sfîntul anton
care băuse prea mult absint
care nu mai discernea
între iluzie şi dreptate.
semnalizez lumii mele
să arunce soarele prin branşă
să ardă protezele de şobolan
să se ridice ca o dublă stea
să-i port coroana nevăzută
ca o aură neagră.

angel of death angel of light
aaliah I'll be your speed
an you should be my pit stop
both trailer park guys
we rule the world. sus!


Phalopolis

Ştefan Bolea

zâmbetul lui iliescu peste capitala
însângerată
pluteşte ca o rădaşcă înaripată
ca elicopterul lui nekulai
rămas brusc fără benzen

zâmbetul controlează umărul
umărul unghia pe care i-o decupează un miner unui
student

coloana infinitului este o lanternă
de pe care scuip în plen mineri. sus!


Fire Walk With Me

Ştefan Bolea

michael moore
pregăteşte-ţi armele
că tu nu tragi cu gloanţe
ci cu săgeţi

lasă-le sufletele oarbe
lasă-i să cucerească aplauze
lasă-l pe bush să viziteze
grădiniţe
în timp ce se pregăteşte
prăbuşirea
în timp cade wtc
lasă-i pe copiii din ciudada de deus
să se omoare pentru noi

michael moore refuză orice premiu
şi scuipă-i în faţă sartrian

michael moore lasă-i să dicteze
pentru că oricum nu îi ascultă
nimeni
în pentagonul lor de catifea
în care se împreunează
subomul cu maimuţa
până le mănâncă râia din buze
până când sida e stindardul
victoriei lor de mucava. sus!


Wislawa Szymborska

Axel Lenn

Wislawa Szymborska s-a născut în Polonia în 1923. Este licenţiată în litere şi sociologie, având o carieră prodigioasă în media scrisă culturală a Poloniei. Figură distinsă, de o modestie aparte, a debut la 22 de ani, scriind până în prezent 16 cărţi de poezie, fiind tradusă în 16 limbi şi în majoritatea antologiilor de poezie poloneză. Înclinaţii către traducere, poezie franceză mai ales.
Are o lirică puternică, accent pe simplitate, stil direct şi o îndrăzneaţă sugestivitate. Poezia ei respiră, în variate registre, lumea şi realităţile pe care le-a întâlnit, de la imagini ale războiului la intimitate şi cotidian.
Numeroase distincţii: premiul Goethe (1991), Doctor Honoris Causa al Universităţii din Poznan (1995), premiul Herder (1995), premiul Polish PEN Club (1996).
Este laureata premului Nobel pentru literatură în 1996. sus!


Sfârşit de secol

Wislawa Szymborska [traducere: Axel Lenn]

Trebuia sa fie mai bun decât altele secolul XX,
dar nu va avea timp s-o dovedeasca.
Anii îi sunt numaraţi,
cadenţa instabila,
respirarile vagi.

S-au întâmplat deja prea multe
care nu trebuia sa se-ntâmple.
Nimic din aşteptari
nu s-a adeverit.

Primavara era pe drum,
şi fericirea, între altele.

Frica trebuia sa paraseaca munţii şi vaile.
Adevarul trebuia sa sfârşeasca înaintea minciunii.
Anumite nenorociri
n-ar fi trebuit sa se repete,
de exemplu razboiul, foametea şi aşa mai departe.

Urmatoarele ar fi trebuit respectate:
lipsa de aparare a celor fara aparare,
încrederea şi multe altele asemenea.

Cine-a sperat ca se va simţi bine
realizeaza ca e imposibil.

Prostia nu e amuzanta.
Înţelepciunea nu e vesela.

Speranţa
nu mai este aceeaşi fetiţa.
et cetera. Vai!

Dumnezeu ar fi crezut finalmente în om:
bun şi puternic,
dar bun şi puternic
sunt doi oameni diferiţi, totuşi.

Cum poţi trai - ma-ntreba cineva-ntr-o scrisoare,
un om pe care-aş fi vrut sa-l întreb
exact acelaşi lucru.

Din nou şi ca întotdeauna,
şi cum se vede mai sus
nu exista întrebari mai presante
decât cele naive. sus!


Chinuri

Wislawa Szymborska [traducere: Axel Lenn]

Nimic nu s-a schimbat.
Trupul tot prada durerii,
îi trebuie hrana şi aer şi somn,
are pielea subţire şi sânge dedesubt,
un set adecvat de unghii şi dinţi,
oasele se pot rupe, articulaţiile se pot luxa.
Toate acestea se pot numi chinuri.

Nimic nu s-a schimbat.
Trupul tremura cum tremura
înaintea Romei şi dupa,
în secolul douazeci înainte şi dupa Christos.
Chinurile sunt aceleaşi, doar pamântul e mai mic,
şi orice s-ar întâmpla pare bine de cealalta parte a zidului.

Nimic nu s-a schimbat. Doar oamenii sunt mai mulţi,
pe lânga insultele vechi au aparut unele noi,
reale, imaginare, temporare sau deloc,
doar urletul trupului le raspunde,
razboiul este şi va fi mereu un urlet al inocenţei
gradat dupa scala valorica a timpului şi tonalitate.

Nimic nu s-a schimbat. Poate doar manierele, procesiunile, sau dansurile.
Totuşi, mâinile care acopera protector capul se mişca la fel.
Trupul se zvârcoleşte, tresare, se zbate,
picioarele-i cedeaza, cade, genunchii dor,
devine cianotic, se umfla, saliveaza, sângereaza.

Nimic nu s-a schimbat. Poate doar graniţele,
padurile, coastele, deşerturile şi gheţarii.
Prin aceste decoruri bântuie sufletul,
dispare, reapare, se apropie, se-ndeparteaza,
strain lui, evaziv, uneori sigur, alteori nesigur ca exista,
cât trupul mereu este şi este şi este
şi nu-şi gaseşte locul niciodata. sus!


Punct şi de la capăt

Wislawa Szymborska [traducere: Axel Lenn]

Dupa orice razboi
cineva trebuie sa cureţe.
Lucrurile nu se-ndreapta
singure, la urma urmelor.

Cineva trebuie sa dea molozul
pe marginea drumului
aşa încât caruţele pline de cadavre
sa treaca.

Cineva trebuie sa se afunde
în zgura şi cenuşa,
arcuri de canapea,
cioburi de sticla,
şi zdrenţe patate de sânge.

Cineva trebuie sa care o grinda
pentru a propti un zid,
cineva trebuie sa puna un geam,
sa fixeze o uşa.

Nu sunt scene fotogenice,
şi dureaza ani.
Camerele au plecat
catre alt razboi.

Vom avea nevoie de poduri,
şi de gari noi.
Mânecile se vor zdrenţui
de atât suflecat.

Cineva, ţinând o matura,
îşi aminteşte cum era înainte.
Cineva asculta
şi da aprobator din cap.
Alţii se-vârtesc în peisaj
deja plictisiţi.

Din spatele tufelor
cineva dezgroapa câteodata
dovezi ruginite
şi le târaşte spre mormanul de gunoi.

Cei care ştiu
ce se-ntâmpla aici
vor ceda locul
celor care ştiu puţin.
Si mult mai puţin.
Si-n final, aproape nimic.

În iarba crescuta deasupra
raţiunilor şi cauzelor,
cineva trebuie sa se-ntinda
cu un pai în colţul gurii
privind catre cer. sus!


Utopia

Wislawa Szymborska [traducere: Axel Lenn]

Insula unde totul e limpede.

Ai pamântul sub picioare.

Singurele cai sunt cele de acces.

Arbuşti îndoiţi sub greutatea dovezilor.

Aici creşte Arborele Supoziţiei Juste
cu toate ramurile dezmembrate din vremuri imemoriale.

Arborele Înţelegerii, uimitor de drept şi simplu,
ţâşneşte lânga izvorul Aaaaa, pricep.

Cu cât mai des haţişul, cu atât mai vasta perspectiva:
iata Valea lui Evident.

Daca apar dubii, mintea le-nlatura imediat.

Ecouri stârnite din senin
explica acut toate misterele lumilor.

Pe dreapta, o grota-n care zace Sensul.

Pe stânga, Lacul Convingerii Ferme.
Adevarul, desprins din adânc, unduieşte deasupra.

Încrederea Absoluta se-nalţa deasupra vaii.
Vârfu-i ofera perspectiva ideala a Esenţei Lucrurilor.

Deşi fermecatoare, insula e pustie,
iar ştersele urme rasfirate pe plaje
duc toate catre mare.

Ca şi cum n-ai decât sa pleci,
sa te arunci, sa nu mai revii din adâncuri.

Din nepatrunsul vieţii.sus!


Opţiuni

Wislawa Szymborska [traducere: Axel Lenn]

Prefer filmele.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de-a lungul Wartei.
Îl prefer pe Dickens lui Dostoyevsky.
Ma prefer placându-mi oamenii
decât iubind pe toata lumea.
Prefer sa am ac şi aţa la-ndemâna, pentru orice eventualitate.
Prefer verdele.
Prefer sa nu susţin
ca-i raţiunea vinovata pentru toate.
Prefer excepţiile.
Prefer sa plec devreme.
Prefer sa le vorbesc doctorilor despre altceva.
Prefer ilustrarile vechi.
Prefer absurdul de a scrie poezie
absurdului de a nu scrie poezie.
Prefer, daca vorbim de iubire, aniversarile nespecifice
de care te poţi bucura zilnic.
Prefer moraliştii
care nu-mi promit nimic.
Prefer cumsecadenia masurata super-credulitaţii.
Prefer pamântul în haine civile.
Prefer ţarile stapânite celor stapânitoare.
Prefer sa am rezerve.
Prefer un iad al haosului unui iad al ordinii.
Prefer poveştile fraţilor Grimm primei pagini a ziarelor.
Prefer frunzele fara flori florilor fara frunze.
Prefer câinii fara cozi taiate.
Prefer ochii de culoare deschisa, ai mei fiind negri.
Prefer sertarele de birou.
Prefer multe lucruri nemenţionate aici
multora pe care nici nu le-am rostit.
Prefer zerourile libere
celor dintr-un cifru.
Prefer era insectelor erei spaţiale.
Prefer sa bat în lemn.
Prefer sa nu întreb daca mai dureaza mult şi când anume.
Prefer sa cred ca e posibil
ca şi existenţa sa aiba o motivaţie proprie. sus!


cristinaC

Daniel Sur

Fierbinţeală inocentă a unei lămpi.
Naşte un singur bărbat şi devorează
Alţi câţiva
Între coapsele ei de tablă zincată
Macerează laolaltă bărbaţi fercheşi
Cu bărbaţi şterşi sau aruncători de suliţă
Singurătatea o curăţă o spală o taie felii şi o înăbuşă
În confuzie încinsă.
Nechează la uşa prudenţei
Deşi e purtată întodeauna către sud
Acolo unde plesnesc toate
De prea multă febră
De prea multă tăcere
De prea mult puroi.
Poate de aceea melancolic
Se coc gesturile se curăţă imediat pentru a nu se înnegri şi pentru a nu se amărî
Apoi se lasă să se scurgă pe un sens anost
Uşor înclinat.sus!


silviaM

Daniel Sur

ritualul puterii şi al mâinilor mucegăite
Dumnezeu
ţi se-ntoarce stomacul pe dos de la atâta mutilare
automutilare
totul se multiplică la nesfârşit
diavol diavol diavol
chiuretaje lingvistice şi spasme late de-un deget
îţi ciopârţeşti anumite ore
anumite graţii genitale
numai să uiţi dracului de toate rănile din pântece
că de la un timp numai piciorul tău poate să vadă...
numai ochii tăi sticloşi pot să ascundă
numai morţii tăi pot să respire
morţi înalţi şi în sutană
credincioşi
sângerând subtil
nefericirea măruntă a interlopilor. sus!


Colaj [fragmente]

Irina-Roxana Georgescu

Moto: Pântecul sugerează chirurgia şi Morga,
şantierul, piaţa publică şi masa de operaţii.

8. grinzile au putrezit cărămida e nămol sub talpa ta păr pubian ondulat
ca vrejul de fasole măsor linia orizontului cu degetele verzi fluturi de noapte
sfârcurile tale sunt mult mai tari decât ale mele
lorelei s-a înecat în cadă odin n-a înţeles mesajul osteogenetic decupez
pielea de pe craniul mătuşii nu interesează pe nimeni dacă intră în convulsie
cu bisturiul sculptez în rocă ochi de cărbune şi semne sacre apar pe cearşaful
îngălbenit de vreme dresurile bunicii miros a alcool îmi pun şapca
pe capul tău tricofiţia lasă în penumbră cearcăne dezgustătoare sub ochiul tău
de moaşă blondă cu o cazma scobesc pământul între dinţi onduleurile s-au înţepenit
mi-am uitat săpunul între punţile tale de fecioară descarnată numai pielea şi osul de tine

13. ai vopsit caloriferul în negru
ochii tăi sunt negri pielea ta închisă la culoare cafea vărsată peste rochia mea de noapte
am visat un corb îşi clocise ouăle în pântecul meu avea cuib de întuneric
în cavitatea abdominală şi cuibul lui o pălărie de floarea-soarelui am văzut pe câmp
capete retezate de ciori în mine eclozează pui de corb mâinile mele de tăciune
ca pliscul lor de cafea neagră
nu asocia nesul cu ţigara*** e periculos pentru sănătatea ta trupul tău ars de soare savurez
nechezol mai mult năut îmi displace ideea***
cu seminţe prăjite ca ţiganii la colţ de stradă eu nu cerşesc decât cincimiidelei
să ajung la veceul public*** unde se aruncă plozii eu mi-am uitat poşeta acasă ori la doctor
nu are nici o relevanţă îţi aminteşti că nu ne interesează compromisurile*** suntem liberi
nu are de ce să te streseze independenţa mea

23. driguiţi-i oasele
de mort ce-şi aşteaptă judecata de apoi păcatele nu pot fi spălate cu apă de cişmea
îţi uzi picioarele şi degetele şi faţa cu o cruce aduni în tine ghimpi şi stopezi pulsul
ţi-ar părea neomenesc plânsul acesta ca un cântec ca un bocet ca o adunare de ape
în paharul senectuţii nu deşira carpeta ţărănească ţi-e voal pe ochii încleştaţi în criptă
marş funebru de preoţi tineri şi bătrâni copii ce se hârjonesc în faţa dricului pentru
două trei monede şi eu am fost copil

24. nu faceţi poze mortului nu vă bateţi joc de slujbă strigă ţârcovnicul răguşit şi mâna lui
bătută de soare şi arsă de păsatul nevesti-sii se ridică ameninţător deasupra copiilor şi el
a fost cândva copil dar acum e moş şi îşi presimte sfârşitul căci moartea l-a pipăit într-o seară pe dinăuntru dezbrăcându-i plămânii de pleură moartea l-a chinuit arzând cu fierul de călcat ceafa muribundului
pergament închistat în corpul stafidit al bătrânului nu vreau să modific nimic din cartea morţii
corpul tău spumos ca şampania ciocnindu-se de corpul meu sticlos e îngrozitor să mori sâmbăta înecat
alături de peşti de cadavre descompuse încet alis din clasa a zecea sau alis din
ţara minunilor are pe frunte reclama de la coca-cola bea-mă
recipientul e rece amesteci ochii de peşte şi ochii de oameni îţi pui la congelat sufletul sus!


Instantanee cu gesturi surpate

Robert Mândroiu

În spatele fiecărui gest de-al tău un bărbat îşi loveşte nevasta
într-un bloc gri, cu ferestre galbene de-abces,
bolnave chipuri ale unor corpuri nevăzute suferind de leucemie,
unde lumina bălteşte precum în oala de noapte urina,
în spatele ochilor tăi un băieţel speriat se ascunde sub masă
cu degetele îndesate în urechi şi ochii strânşi,
te scurgi printre oamenii gri ca un fir de benzină pe-asfalt
feliind orice sclipire ce te-atinge în culori,
cu trupul adult apăsându-ţi trupul vechi, de copil,
când îţi aleargă prin piele
femeile pe care le-ai iubit, desculţe,
tot ce-ţi mai poate umezi retina
e zborul porumbeilor înşurubându-se-n apus
ca o balerină pe o scenă în flăcări,
undeva aproape de trupul tău eşti tu,
jumătate înăuntru, jumătate afară,
în spatele mersului tău nehotărât
o femeie îşi îneacă, de disperare, pruncul
în lacrimi,
iar în carnea ta o tânără de 16 ani
atinsă prea devreme, prea târziu acasă
îşi poartă sub inimă viitorul copil avortat.
Rămâi, în spatele mişcărilor, cu impresia că undeva
în pieptul tău gri, fără ferestre,
cineva se dă cu capul de calorifer
violent, inconştient, sinucigaş.sus!


Vagabond în libertate

Robert Mândroiu

Mă străbătea un sentiment înecăcios
ca aerul unei garsoniere mirosind a igrasie
din Ferentari, cu rufe ude, străbătând-o, pe o sârmă,
tăcerea apucase zborul porumbeilor
în carne să-mi îndoaie
precum unghiile tari de la picioare
răsucind pe deget prea-târziul nopţii.
Inima îmi umbla prin piele, egal,
ca paşii unui gardian de la Jilava
când îţi trece înjurând prin dreptul gratiilor
în spatele cărora stai tu, ghemuit,
cu transpiraţia lipindu-ţi trupul de pereţi,
când tot ce-ţi mai doreşti e un zgomot
de femeie să-ţi bântuie noaptea
căutându-te,
alături de care să-ţi bălăceşti ochii de staniol
în lumina lunii cariate,
să tragi în tine realitatea
cu gesturile sinucigaşe cu care soarbe din punga de aurolac
vagabondul din metrou de la Gara de Nord
pe care parcă l-ai cunoaşte de undeva,
ca cerşetorul cu respiraţia împiedicându-se de-o pungă,
într-o noapte oarecare mă străbătea... sus!


În spatele lor

Lavinia Branişte

Ma asez in metrou
Totdeauna in spatele lor:
Barbati cu ceafa frumoasa,
Tunsa scurt,
Pitita uneori dupa un guler curat.
Si cand isi pleaca ochii
Sa-si citeasca ziarul
Ceafa se ridica incet
Ca o masinarie scoasa la atac,
Iar eu ma mut
Mai incoace sau mai incolo
Fix in bataia ei.
Sunt dependenta de barbatii care stau cu spatele la mine.
Ceafa mea neatinsa lasa in urma ei
O dara de liniste.

***
Poate ca n-a stiut
Cand a calcat in saliva proaspata
Si-n mucurile de tigara inca aprinse,
Poate ca n-a stiut
Cand s-a asezat timid sub banca din statie
Privind cu jind cum picioarele oamenilor urca in autobuz
Si roata din spate se indeparteaza.
Poate ca n-a stiut ca trunchiul impregnat de mirosul lui
Va fi spalat de ploi si de altii;
Altfel nu s-ar fi dus acolo, langa el,
Sa moara si sa puta linistit sub fundurile oamenilor
Cainele acela batran
Care n-avea decat un trunchi pe lume.


***
Numai si numai din iubire
Poate veni dorinta omului
De a smulge cate o coasta
Fiecarei femei care ii iese in cale. sus!


gringo

Alex. Sigartău

atât a mai rămas carapace surdă
molcom soarele incinerează fluierând
fugi ca urletele celor vânaţi
dar nu te opri căzătura ar putea fi
fatală din ce posibilă cauză ai
încremenit nu auzi hornul fumând ?

el passo stârvul calului a fost consumat
cu eşecurile stăpânului său cu tot
alaiul de vise febrile ploaia nu a spălat
doar a cimentat praful din încheieturi
atât a rămas carapace surdă
te uită în urmă, nisipul a rămas.sus!


cititorul

Alex. Sigartău

opac macul îşi curăţă culoarea
pe câmpii de asfalt înnegrit
mulţimea în ovaţii se afundă

tu singur cerul să'l ispiteşti
totul se leaga cu destulă detaşare
mersul pe ziduri clădit în apus

ai greşit graiul codat de orbi
vidat în plastic aroma de pierde
precum o fecioară bătrână

ne dezgustăm reciproc
matrimonialele tipărite cu acid
ne ard ochii şi veştejiţi uităm

uităm mişcări sau semne
pe bănci vopsite proaspăt
ne marcăm, ne identificăm. sus!


Zborul femeii pe deasupra bărbatului

Marin Malaicu-Hondrari

1.

printre umbrele verii
cu gândul la cartea ta
şi din noaptea trecută
la noaptea ce va veni

stă să plouă
asta înseamnă vreme prielnică mie
în odăiţele subpământene
ceasornicul precis s-a retras în rochiile-adânci
ale femeilor subpământene

fii fără grijă
exactitatea retezării a rămas aceeaşi
doar gestul e mai molatic şi din priviri
a dispărut langoarea

cu funiile din ceruri întreţinem focul sub pământ
acolo unde femeia îşi înalţă zborul
poezia e fastă şi necruţătoare
cartea ta se automutilează
umbrele verii s-au furişat în ea

2.

prin fereastra deschisă pe drumul mătăsii
ploaia se întoarce în ceruri
am văzut catâri şi aspri bolovani
tărtăcuţe legănătoare printre stâncile roşiatice
până la calea apelor am ieşit cu pumnale fluturate
ca nişte însângerate pene de cocoş în mâini
dar nimic nu întrerupe
zborul femeii pe deasupra bărbatului
şarpele tresaltă moale
în sacul de urzică legat la gură

3.

mai bine aici pe terasă
cu Coca-Cola şi femei frumoase
în preajma lor vorbele de duh înfloresc
o anume pace se strecoară pe ţeava carabinei
se văd ochiuri de apă stătută
ceaţa de hârtie
grădina surpată şi ostrovul cu iarbă
în odăiţele subpământene ticăie
ticăie ceasul ce va veni
cât de adânc crezi tu că poţi pătrunde
cu pumnalul nebunia mea
mai degrabă cu o privire istovită lunecând în havuz
ca ţipetele mici ale ploii pe spinarea unui cetaceu

4.

stau pe un aerodrom
la piept cu o carte în flăcări
unde femeia îşi începe zborul
iubita mea îmi aşternea de somn
o, ai milă
păşunile verzi s-au deschis inimii mele
dar e o capcană şi un gol de aer în inima mea
şi inima mea e tristă ca un urs grizzly
căci un urs grizzly zace în inima mea
vorbeşti despre o noapte ce va veni
despre cartea ta iluzorie
vorbeşti şi vorbeşti
ticăie ticăie ceasul
dar nimic nu întrerupe
zborul femeii pe deasupra bărbatului
tu eşti copacul
tu eşti apa
sărutul ce desperechează sânii
eşti noapte ce mă despoi
dansez şi mă cutremur
iubirea-mi şi zborul tău străbate-vor vremurisus!


Şarpele viitorului

Marin Malaicu-Hondrari

vine şi ne vorbeşte despre drumuri subterane
aprinde o lumină pe zid
iscodeşte râul
îmi adaugă aripi şi mă aruncă din turn

nimeni nu-l vede pe cântăreţul venit din câmpie
nimeni nu-l aude pe orbul coborâtor din munţi
o sabie albă stă trează-n inima deşertului
dreaptă ca o cobră înălţată din inima mea

cu pintenii risipirii ne îmboldeşte
luntrea de mal o desprinde
preface veghea în pândă
îmi adaugă aripi şi mă săgetează din turn

pe urmele ei au asmuţit ploaia amarnică
iar sub ploaie chipul oracular al unei sălbăticiuni iubitoare
o sabie albă stă trează-n inima deşertului
dreaptă ca o cobră înălţată din inima mea

vine şi decupează impecabil orizontul
rămâne întinsă pe cer
pornesc pe potecă
o gură albă psalmodiază la capăt
braţe scurte mă aţin într-o îmbrăţişare fără seamăn
se vorbeşte despre o sabie albă
stă trează-n inima deşertului
mă va duce cu ea
şarpele viitorului i se spunesus!


Despărţiri IX

Bogdan Gagu

răsplata

când am terminat lumânările plângeau
bisericile erau închise icoane se chinuiau să crape
îngerii îşi ascuţeau cuiele prin rugăciuni
furtuni cu piatră adiau pe lângă măslinii aleilor însângerate

m-a chemat Dumnezeu şi cocoşii de-abia cântau
icoane se chinuiau prin altare să iasă
vânt ce nu-l pot prinde în pumn

privirea mea hrănea fuga iepurilor, iarba moale îmi gâdila gleznele,
în cer era un alt cer şi un zâmbet ce nu zâmbise vreodată
nu aflasem încă de fabula asta<sus!


Despărţiri V

Bogdan Gagu

un ac, un drog... o moarte
meteoriţii şi-au început rondul lor gălăcios
în alfabetul pe care am scobit
desen liniar făcut în spaţiu dintr-un plop
şi idioţii aceleaşi clipe banale de plăcere -
orgasmul crepusculului cu flori şi nori dantelaţi
într-o linişte cutremurătoare atât de răcoroasă

apocaliptica cibernetizare învăluie feţe în straturi de praf,
chipuri strânse în colţuri - mutilate de impotenţa verbelor
îngenuncheate în sicrie
ce încă mai plâng

pleoapa unui iris şters după o doză
un ac, un drog şi într-un tub de timp aşteaptă să moară...
stau adunaţi pe la colţuri fumând înjurând leşinaţi de plăcere,
încă un strop

mă strâmb la chipurile strânse în colţuri de sicrie
mutilate cu balsam de soare şi de viaţă
ce încă mai plâng sus!

Reproducerea acestor texte este permisă doar cu condiţia precizării sursei.